Schimbarea puterii
de Octavian Sarb


Acum, cand har imi dai, sa sufar,
Vazand cum am trait in lume,
Peregrinand, in spate, cu-al meu cufar
Plin de mandrii, batjocuri, si de glume,

Acum, abia acum incep a Te cunoaste,
Incep sa simt din dragostea Ta mare,
Si sa ma bucur inviind de Paste,
Avand in fata mea cereasca zare.

Tu, cerul mi-ai deschis sa vad lumina,
Tu, cerul mi-ai deschis sa vad iubirea,
Sunt cu privirea-n sus, urcand colina,
Iar, pe-a mea cruce, rastignita-i firea.

Ma striga, ca-i e greu, si-o doare,
Si-o clipa-ar vrea sa se-odihneasca,
Si-ar da orice pentru-o suflare,
Si-ar vrea, atat de mult, sa mai traiasca.

Nu te lasa ademenit! aud o voce,
Adu-ti aminte de trecutul tau murdar,
Caci, cel ce plange-acum, a fost feroce,
Un despot fara Dumnezeu si-altar.

Priveste-ti urma pasilor in vale,
Priveste, cate-n lume ai facut,
Cand, el era stapanul tau pe cale,
Si sufletu-ti se zbuciuma pierdut!

Nu dispera acum, ci, te-ntareste!
Prin Duhul Sfant te-crede-n Mine,
Caci, doar, acel ce-asculta, biruieste
Si lumea rea, si tot ce-i apartine.

Iti multumesc ca esti cu mine, Doamne!
Tu esti izvor de-adanca mangaiere.
Tu ma hranesti cu ale Tale poame,
Caci vrei, in mine, sa-Ti gasesti placere!

Oradea 19 Aprilie 2012.